Dan Diaconescu a făcut deja publice rezultatele parţiale ale petiţiei: 63% dintre români au votat pro OTV, 0.1% contra, iar restul de 53% încă nu au fost gasiţi acasă.

Vine prietena mea într-o seară la mine şi îmi zice să îi dau jos bluza. Îi dau jos bluza. După îmi zice să îi dau jos fusta. Îi dau jos fusta. După îmi zice să îi dau jos sutienul, aşa că îi dau jos sutienul. Şi în final îmi zice să îi dau jos şi chiloţii, aşa că îi dau jos.

După îmi spune: Să nu mai îmi porţi niciodată hainele!

buzzardel

#3917281 by buzzardel [bot/script/etc., nu om]

Poate că nu v-ati pus niciodată întrebarea cine e cel mai cunoscut om de pe Filelist?

Dar poate că nici nu v-aţi gândit bine. E buzzardel, normal. Cine e buzzardel? Nimeni nu ştie cine e buzzardel.

Buzzardel este un fel de Stig al Filelistului. De fiecare dată când un torent porno este uploadat, buzzardel este primul comentator care aduce screenuri. Buzzardel este cel mai îndrăgit om de pe filelist.

Dar noi ştim că nu este un bot, ştim că este un om dedicat pornografiei! Dacă vă interesează avatarul lui, îl puteţi găsi aici.

England, you went full retard

Am fost în Anglia vara trecută, să vizitez obiective turistice, pub-uri, puncte turistice. Dar nu am făcut asta. Am stat numai în pub-uri şi beam „a cold one”. De fapt asta am făcut toată săptămâna cât am stat. Sunt nişte alcoolici, de la 7 dimineaţa până la 4 dimineaţa, lumea bea. Nonstop.

Cartela mea de Vodafone nu funcţiona în Londra, aşa ca nu aveam telefon. Asta înseamnă că nu aveam habar nici cât este ceasul. Aşa că am întrebat pe cineva what time it is? şi mi-a răspuns ceva de genul taaamee?? wank my arse in your face, cunt!

Nimeni din Anglia nu are ceas, doar americanul de Richard Hammond. În schimb, nimeni are ceas. Am fost în ultima zi la o cafenea relativ lângă Big Ben. Au început clopotele să bată. Toată lumea s-a oprit şi a început să numere bongurile. Un biciclist număra pe degete bongurile şi a intrat într-un stâlp, chelneriţa a pus carneţelu’ pe masă să numere bongurile pe degete. După ce s-au terminat, un tip alerga pe stradă şi urla OY IT’S 7 BONG!

Urâtă vreme

Normal, ca orice „blogger” care se respectă şi are trafic mult, de exemplu foca de Arhi, trebuie să scriu şi despre vreme, nu? Da, a venit momentul mult aşteptat să scriu despre cât de frig este afară şi urât, de parcă voi trăiţi pe un continent sudic şi nu ştiţi cum este vremea aici în „Rromânia” iar eu stau în casă şi mă joc pe calculator.

Şi stând în casă aşa de mult timp, circa o săptămână, am descoperit un joc, adică ştiam mai de mult timp de existenţa lui, dar când mă jucam eu, aveai două pietre. Jocul a avansat aşa de mult încât din alea două pietre care erau la primele variante, acum ai o brichetă.

Sims 3. Despre jocu’ ăsta vorbeam. O cretinitate dacă nu ai ce face, ideal dacă eşti frustrat ca mine încât să îţi creezi o lume virtuală în care vrei să ajungi cine vrei tu.

Aşa că eu am dus acest joc la extrem, şi chiar mi-am îndeplinit visul copilăriei. Am devenit moşier în perioada interbelică cu propria crâşmă de vin şi plantaţie personală. Cu personal calificat specific perioadei.

SMS-urile lui Badea

 

    

Am visat că eram evreu

Din cauză că aveam nasu’ mare, ştiţi, aerul e gratis. Şi stăteam pe un munte de bani. Da’ bani mulţi, nu glumă. Obiecte multe de aur, palat mare, chestii scumpe, haine puţine. Şi era aşa, o primăvară ploioasă aş putea spune, nu era nici frig, nici cald şi nici nu ploua. Se pregătea de o ploaie de vară în mijlocul primăverii. Mă plimbam prin grădină cu o bicicletă Pegas. Avea dinam. Grădina era foarte mare, mai degrabă lungă, plină de tot felul de pomi, tot felu’ de râuleţe, flori aranjate într-un anumit fel, oricum, se vedea că cineva lucrează la grădina aia, din greu! Sigur o familie de mexicani sau de chinezi. Şi la un moment dat, mă opresc, las bicicleta rezemată de un copac şi mă aşez pe o băncuţă. În timp ce stăteam pe bancă, se aude un sunet de mesaj standard ca la telefoanele alea Nokia vechi, monofonice. Ciudat îmi spun în gând, în vis. Şi scot din buzunar un iPhone într-o carcasă de aur, sau ce puţin aşa semăna. Vai, ce telefon frumos! Ai foiţe?

Ciudat, îmi spun încă o dată. Poate să verific la telefon. Şi desfac telefonul… şi atunci văd că pe spatele carcasei, pe dinăuntru, scria „gold replika”. Şi nici foiţe nu erau. Şi de fapt, nu era nici iPhone original, că erau două cartele sim băgate. Şi ce m-a surprins cel mai tare a fost că ambele erau pe Vodafone. Las-o în mă-sa de treabă! Ce evreu bulangiu eram. Aşa că am pus carcasa la loc şi mă frecam cu mâna de barbă. Aveam barbă, chiar mare. Încă un motiv să cred că eram evreu. Eram surprins ca să zic aşa.

Ciudat, îmi spun iar, deja am zis de trei ori într-un inverval mai scurt de cinci minute, realizez că îmi filează puţin lămpile. Scot din buzunarul de la piept un packet de Kent, dar era un pachet aşa futuristic, negru cu fosforescent. Bă, ce pachet şmecher! Îmi aprind o ţigară şi începe să bată vântu’ tare rău şi îmi zboară şi ţigara şi chipiul de evreu după cap. Mă îndrept să îmi iau chipiul purtat de vânt, dar cineva mă strigă din spate: Bă! Îmi întorc privirea în spate şi mă pocneşte ceva în cap, iar pentru o fracţiune de secundă, în timp ce cad, îmi pun întrebarea: Ce e portocaliu şi scoate dinţii?

Cărămida!

Pielea în care trăiesc

Este un film, pe care l-am văzut ieri. (vezi, am folosit corect „pe care”; tu ai fi zis doar „care” şi două pizde ar fi devenit indignate că nu ştii să vorbeşti corect, porcu’ dracului!)

Pentru că este primul articol de pe blog, nu am nicio idee, aşa că voi scrie o glumă despre Sergiu Nicolaescu.

Când au aparut filmele mute, Sergiu Nicolaescu era deja surd.

Şi ca treaba să fie treabă, pun şi o poză cu Nicu Ceauşescu.